Mircea Lucescu s-a implicat în scandalul de la Dinamo şi a spus că Nicolae Badea ar trebui să-i lase locul unui investitor mai tânăr
Apropiaţi ai tehnicianului spun că Lucescu a avut această reacţie în baza prieteniei sale cu Anghelache, unchiul lui Ionuţ Negoiţă
Lupta dintre Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă se duce pe toate fronturile. Cei doi acţionari se folosesc de toate armele pentru a se impune, iar în acest conflict s-au scos şi armele secrete. Mircea Lucescu a fost unul dintre cei care s-au implicat de curând, chiar dacă până acum, de fiecare dată când era întrebat de echipa din "Ştefan cel Mare", antrenorul lui Şahtior oferea răspunsuri neutre. Acum, "Il Luce" a spus că Nicolae Badea a obosit şi poate este momentul să lase locul unui investitor mai tânăr. Mulţi cred că reacţia tehnicianului nu este întâmplătoare, persoane care-l cunosc pe Lucescu fiind de părere că în spatele vorbelor sale se află Constantin Anghelache, prieten foarte bun cu Lucescu şi unchi al lui Ionuţ Negoiţă. De altfel, acţionarul dinamovist şi fostul preşedinte al "câinilor" din anii 80 au fost prezenţi la mai multe meciuri pe care Şahtior le-a disputat în grupele Champions League. Tot la nivel de zvon, în "Groapă" se aude că în cazul în care ar prelua puterea la Dinamo, Negoiţă ar vrea să-l aducă în conducere pe Anghelache. Înainte de a oferi această declaraţie, Mircea Lucescu a încercat să aibă o discuţie cu Nicolae Badea pentru a reuşi o mediere a conflictului dintre peşedintele CA şi şeful de la RIN, însă demersul antrenorului a fost în zadar.
Constantin Anghelache a mai lucrat la Dinamo cu Mircea Lucescu, cei doi fiind prieteni de zeci de ani, din momentul în care Lucescu era student la Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar primul profesor. În decursul timpului s-a scris că Anghelache a fost trimis la Londra de vechiul