Manuela Stancu, cititoare „Adevărul", ne-a trimis o scrisoare adresată iubitului său bunic. Rândurile scrise cu nostalgie doresc a fi o răsplată pentru cel care i-a dăruit o lume mai bună, după cum ea ne destăinuie: „Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele.”

Dragul meu bunic,

Îţi multumesc că eşti alături de mine în fiecare clipă. Îţi simt lipsa mereu, dar luna septembrie e cea mai grea. Poate astenia cu frunze galbene şi struguri copţi, poate depărtarea de locurile unde am crescut, poate toate bucuriile pe care le-am avut şi tristeţile de care am fugit fără să pot să ţi le împărtăşesc. Poate toate celelalte – mâna din şold când ceva merge prost, râsul mocnit lângă soba acum rece, strigătele spre televizor corectând erori gramaticale sau exprimări stângace, fumul ţigării fără filtru, culoarea mustului pe degetele printre care curgea din butia veche într-o cană noua; un dor care macină, dar care nu mai poate avea alinarea mâinilor şi a ochilor verzi; se alină acum cu amintiri, cu cele 3 cute de pe frunte încercând să-mi amintesc expresii şi gesturi, să le pun într-o ordine, să le repet în fiecare zi, pentru ca aşa să nu le uit vreodată; să rămână acolo unde au stat aproape 21 de ani.

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele. Pentru că mi-ai masat fiecare os şi muşchi povestindu-mi cum se numeşte şi ce ştie fiecare să facă, mi-ai povestit care e ierarhia în armată şi cum funcţionează hormonii la băieţi. Pentru că mi-ai citit din Topârceanu şi m-ai învăţat să iubesc castraveţii pentru bucăţica subţire din capăt pe care o tă