Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti cu bunici de la cititorii „Adevărul”: În memoria bunicului meu

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Manuela Stancu, cititoare „Adevărul", ne-a trimis o scrisoare adresată iubitului său bunic. Rândurile scrise cu nostalgie doresc a fi o răsplată pentru cel care i-a dăruit o lume mai bună, după cum ea ne destăinuie: „Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele.”

Dragul meu bunic,

Îţi multumesc că eşti alături de mine în fiecare clipă. Îţi simt lipsa mereu, dar luna septembrie e cea mai grea. Poate astenia cu frunze galbene şi struguri copţi, poate depărtarea de locurile unde am crescut, poate toate bucuriile pe care le-am avut şi tristeţile de care am fugit fără să pot să ţi le împărtăşesc. Poate toate celelalte – mâna din şold când ceva merge prost, râsul mocnit lângă soba acum rece, strigătele spre televizor corectând erori gramaticale sau exprimări stângace, fumul ţigării fără filtru, culoarea mustului pe degetele printre care curgea din butia veche într-o cană noua; un dor care macină, dar care nu mai poate avea alinarea mâinilor şi a ochilor verzi; se alină acum cu amintiri, cu cele 3 cute de pe frunte încercând să-mi amintesc expresii şi gesturi, să le pun într-o ordine, să le repet în fiecare zi, pentru ca aşa să nu le uit vreodată; să rămână acolo unde au stat aproape 21 de ani.

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele. Pentru că mi-ai masat fiecare os şi muşchi povestindu-mi cum se numeşte şi ce ştie fiecare să facă, mi-ai povestit care e ierarhia în armată şi cum funcţionează hormonii la băieţi. Pentru că mi-ai citit din Topârceanu şi m-ai învăţat să iubesc castraveţii pentru bucăţica subţire din capăt pe care o tă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°