Până recent, mai exact până astă-toamnă, crezusem că ameninţările la adresa ordinii democratice, precum şi abilitatea preşedintelui de a supravieţui tentativei de puci vor duce, volens nolens, la întremarea PDL şi la o campanie energică a fostului partid de guvernământ. Astăzi nu-mi rămâne decât să constat cât de amarnic m-am înşelat.

Pe parcursul campaniei electorale, PDL a strălucit printr-un vid imens la nivel central, după ce mai-marii partidului au decis că fuga e sănătoasă, abandonându-şi colegiile bucureştene pentru a-şi asigura supravieţuirea politică via varii cotloane ale ţării. Enigmatica ARD a fost năşită în pripă şi a sucombat, aparent, la fel de rapid, deoarece nimeni nu s-a obosit cu un veritabil tur de forţă electoral pentru a explica votanţilor dezideratele ei. Spus mai pe şleau, pe întreg parcursul campaniei ARD a epatat strict prin inerţie şi defetism.

Marele pericol care planează asupra anului politic 2013 este perpetuarea acestei pasivităţi, ba chiar extinderea ei asupra anului electoral 2014. Deocamdată nu se întrevăd semne că opoziţia de centru-dreapta pare dispusă să înveţe din greşeli şi să se concentreze pe o ofertă electorală notabil mai bună cu ocazia alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de la anul - asta, dacă USL nu decide până atunci să scutească românii de efortul alegerii succesorului lui Traian Băsescu prin transferul acestei decizii de la popor la Parlament.

PDL este departe de a fi singurul fost partid de guvernământ ieşit strivit dintr-un scrutin parlamentar. În ultimele 20 de luni, acelaşi lucru s-a întâmplat în Spania, Canada şi Japonia. Perdanţii occidentali nu au renunţat însă atât de uşor: în Canada şi Spania, stânga moderată înfrântă la urne depune între timp eforturi asidue în vederea unui comeback cât mai grabnic, mizând pe o prezenţă constantă atât în cadrul unor instituţii autonome, cât şi al