1. Există în Botoşani un poet care prin tot ce face, scrie şi spune,  ar fi  suficient să i se recunoască talentul şi autenticitatea. Circulă, în acelaşi timp, un concept al scriitoarei Lucia Olaru Nenati, acela al ordinului ortomanilor,  şi care i-a fost sugerat (eu cred că de divinitate) după ce a încercat să citească în altă cheie „Mioriţa”.  Explică Lucia Olaru Nenati: „Căci de ce se vorbiră cei doi ciobani, Ca să   mi-l omoare / Pe cel moldovean”?  Simplu: „Că-i mai ortoman / ş-are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi, / Şi câini mai bărbaţi…”. Adică pentru că acesta le este superior prin calităţi fizice şi morale ( ortoman – adică om drept, corect, cum zice sufixul de origine greacă orto, prezent şi în cuvântul ortodox, cu sensul de dreaptă credinţă), bine făcut ( „feţişoara lui / spuma laptelui” ş. a ) şi prin asta apt de a-i umbri pe cei doi care nu se simt a fi în largul lor în preajma lui, ci eclipsaţi, complexaţi, stingheriţi de personalitatea sa. Asta pentru că, implicit, ei nu sunt atât de dăruiţi, de vreme ce-l recunosc pe el a fi mai ortoman. Decât cine? Decât cei doi, desigur! Aşadar, de vină e zestrea, dotarea lui morală şi fizică nativă, dar şi cea materială, dobândită ca rezultat al vredniciei sale, al capacităţii de-a acţiona constructiv, pe care ei nu se simt în stare s-o dobândească altfel, ci numai prin crimă şi jaf. Căci dacă ar putea s-o obţină altfel nu s-ar deda la păcate de moarte”. Psihologii ar trebui să adauge un alt complex la lunga listă pe care au întocmit-o , numit complexul neortomanului, pe când pedagogii ar trebui să adauge atitudinilor şi pe cea  absolut creştinească, atitudinea ortomanului. Continuă Lucia Olaru Nenati: „ Deci sfânta invidie a celor ce se simt inferiori insului de excepţie dinamizează fapta abominabilă ce constituie nucleul baladei, recunoscută ca exponenţială  pentru tipologia