Premierul Victor Ponta a declarat că va prezenta joi "starea naţiunii", respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale, transmite Antena3.ro.
"Joi mi-am programat să am o întâlnire cu media şi prin intermediul media să prezint nu bugetul de stat, pentru că pentru publicul larg să mă apuc să prezint capitole de buget nu cred că e soluţia bună, ci mai degrabă să prezint starea naţiunii, să arăt ce datorii avem din trecut, fără să încep să spun de vechea moştenire, pur si simplu să prezint realitatea, să arăt ce lucruri putem să facem în actualul buget şi ce alte lucruri nu putem să facem altfel. Va fi prezentare de care eu nu ţin minte să se fi făcut în ultimii ani", a menţionat Ponta.
F.A. Premierul Victor Ponta a declarat că va prezenta joi "starea naţiunii", respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale, transmite Antena3.ro.

F.A.