Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna necrofagilor

Publicat in Jurnalul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Până să ajungă cenuşă, memoria lui Sergiu Nicolaescu a fost făcută praf şi pulbere de “toleranta” noastră societate. Mai întâi au tăbărât  hienele din presă, înnebunite  să-şi înfigă colţii lacomi în halca de ştire ivită pe neaşteptate. Nici nu le venea să creadă pleaşca picată la ţanc, în toropeala stearpă a Sărbătorilor de iarnă. Brusc, familia îndoliată le-a retezat avântul necrofag, cu un anunţ sec. Nu se filmează şi nu se înhumează, discreţie ! Devoratorii de stârvuri  au turbat, au născocit fii nelegitimi şi cereri de oprire  a procesiunii, abjecţii care mai de care ! Parcă vedeam filmul “Filantropica”, cu diversiunea snopirii în bătaie a amărâtului scăpat şi el la o friptură în restaurant, devenit brusc erou televistic. “Cuirasatele” gazetăriei neaoşe şi-au lansat mortierele pline cu fecale, trăgând din toate poziţiile scabroase. Ba că valoarea regizorului este umflată aiurea, ba că decedatul  s-a gudurat pe lângă puterea comunistă şi aşa s-ar explica  droaia de producţii cinematografice,  ba că văduva n-a prea plâns, ba că... Ce mai, “curajoşii”, falnicii mânuitori de pixuri ştiau că mortul nu e în stare să răspundă micimii lor de caracter şi să-i provoace la duel ! Vă daţi seama cât răbdase sălbatica haită, câtă  frustrare a adunat ? Exemple superbe  de laşitate, nu altceva ! S-au descoperit prin haznale vecini slobozi la limbă, cu unghiile  negre de murdărie şi sufletul aşijderea, momiţi la vorbă cu te miri ce, surescitaţi de şansa de a  evada din cotidianul mahmur.

 Aţâţată de necrofagii năpustiţi  asupra  coşciugului acoperit, a intrat în scenă brava Biserică Ortodoxă. Ţâfnoasă şi neînduplecată, nu s-a lăsat până nu şi-a reconfirmat rămânerea în canonul strâmt al rânduielilor  strămoşeşti. Fără prelaţi la crematoriu, disidentul de la dogma religioasă nu pupă  slujbă la catafalc ! Tagma popească s-a arătat  ofuscată şi zău că am înţeles-o. Păi,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 53 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 48 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 33 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°