Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circulaţie îngreunată la Stroieşti, după ce un tir a derapat într-o curbă

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 7 ianuarie 2013 ·

Circulaţia rutieră pe DN 17 a fost îngreunată ieri la amiază timp de câteva zeci de minute în interiorul localităţii Stroieşti, după ce un tir a derapat într-o curbă din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic de iarnă. După ce a derapat, cabina tirului a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, fiind necesară intervenţia drumarilor suceveni pentru a tracta autovehiculul. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, ne-a declarat că circulaţia rutieră în zonă nu a fost blocată, iar după aproximativ 30 de minute tirul a fost scos din şanţ.

Pe de altă parte, Florin Sinescu a spus că în urma ninsorilor de ieri toate drumurile naţionale şi judeţene din Suceava sunt deschise traficului rutier. „Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, utilajele de deszăpezire au intervenit pe toate drumurile naţionale şi judeţene, motiv pentru care nu au fost înregistrate blocaje rutiere”, a declarat prefectul judeţului Suceava. El a adăugat că utilajele de deszăpezire au intervenit în special pe porţiunile de drum naţional unde viscolul ar fi putut bloca cu zăpadă carosabilul, respectiv la Cumpărătura şi Ratoş, pe DN 2, şi la Stroieşti, pe DN 17.

Florin Sinescu a mai precizat că echipajele poliţiei au format filtre pentru a opri maşinile care nu sunt echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Avertizare de viscol până mâine

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de intensificări de vânt, sub incidenţa căreia intră şi judeţul Suceava. Avertizarea este valabilă până mâine, 8 ianuarie, la ora 14:00. În această perioadă, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55-70 km/h. La munte rafalele de vânt vor depăşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°