Pentru cine a avut răbdare să urmărească emisiunile informative din ultima săptămână ale televiziunilor este limpede că subiectul a fost unic şi el s-a învârtit, sistematic, în jurul stomacului. De la luarea cu asalt a hipermarketurilor de cohortele de cumpărături asudând la împins cărucioarele supraîncărcate, ...

... la bucătăriile restaurantelor şi pensiunilor în care duduiau cazanele cu sarmale şi sfârâiau tigăile cu pomana porcului şi până la voioşia deşucheată, cu sticla în mână a beneficiarilor şirului de sărbători nelucrătoare, totul a părut concentrat pe ideea traiului îndestulat al românilor în plină criză.

Pe nicăieri altundeva nu mi s-a părut că toate forţele unei naţiuni se concentrează în a înălţa ode burţii cum se întâmplă la noi. Dacă n-ar fi vorba, în realitate, de comoditatea şi de lipsa de fantezie a realizatorilor, mai că aş intra la idei şi aş crede că e vorba despre o diversiune a puterii menită să cosmetizeze realitatea unei naţiuni în colaps. Pentru că, să fim sinceri, tot acest festival omagial vizează cam vreo sută de mii de români cărora întâmplarea, şansa, furtul şi doar uneori munca, le-au conferit statutul acesta de persoane la adăpost de grija zilei de mâine, care-şi permit să arunce în restaurante, baruri, discoteci sau mall-uri sume din care alţii ar putea trăi luni de zile.

În realitate, de două sute de ori mai mulţi români n-au avut parte de nimic din ceea ce a ornat orgia sărbătorească de pe „micile” ecrane. Numărul celor care abia au încropit ce să pună pe masă de sărbători, sau care au salivat îndelung privindu-i pe cei care se îndopau de zor este, din păcate, copleşitor, iar ultimii ani n-au făcut decât să sporească în progresie geometrică această majoritate tăcută care rabdă vicisitudinile crizei, recesiunii şi austerităţii. Nicicând, parcă, lipsa de compasiune, de solidaritate, de decenţă n-a fost mai mare şi