Aş fi început acest articol cu „toată lumea iubeşte animalele...”, dar brusc mi-a venit în minte o imagine cu nişte animale schingiute şi trebuie să rectific. Nu toată lumea iubeşte animalele. Însă cei mai mulţi dintre noi le îndrăgim, cel puţin declarativ. Şi mă bucur enorm că există mai mulţi oameni care sunt iubitori de animale decât ceilalţi. Dar ce înseamnă de fapt când spunem despre noi că suntem iubitori de animale? Animale sunt şi pisicuţele drăgălaşe şi căţeii şi rozătoarele şi şerpii şi hipopotamii, dar şi porcii, vacile şi găinile. Şi n-am auzit prea multă lume să-şi descrie dragostea faţă de porci. În schimb am auzit de la nenumăraţi oameni cât de mult le place să mănânce un cotlet de porc. Aşadar, oare nu ne minţim pe noi, dar şi pe restul? Cât de „iubitori de animale” sunt de fapt consumatorii de carne. Care e oare criteriul care delimitează dragostea pentru animale? La ce se rezumă separaţia între anilmale demne de dragostea noastră şi cele de care nu ne pasă? La comestibil vs. necomestibil? La delicios vs. neapetisant? La drăgălaş vs. urâţel? Probabil cel mai adesea ne rezumăm la drăgălăşenia lor. Căci astea sunt animalele pe care le iubim, de fapt. E cam ipocrit să spui că iubeşti animalele în timp ce deguşti un piept de pui sau un hamburger. Mai bine ai spune „iubesc animalele care sunt drăguţe”. Sau iubesc animalele pe care le pot ţine în casă, dar să le pot învăţa să nu îmi facă mizerie. Şi totuşi nu vi se pare că e un criteriu superficial? Ce s-ar întâmpla dacă am trata şi oamenii doar în funcţie de drăgălăşenia lor? Nici măcar nu ar fi corect să spunem „iubesc animalele pe care nu le pot mânca”. De ce oare aproape nimeni nu protestează dacă în Europa se mănâncă porci, dar mulţi dintre români se declară îngroziţi când aud prima dată că în Asia se consumă carne de câine? Dacă te impresionează suferinţa animalelor gândeşte-te din când în când