Odată cu sărbătorile creştine ale Botezului Mântuitorului (6 ianuarie) şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), spiritualitatea ortodoxă încheie ciclul liturgic al sărbătorilor de iarnă. Creştinii practicanţi, dar şi eterodocşii, au simţit fiecare după măsura duhovnicească bucuria sărbătorilor. Pentru cei dintâi prilej de bucurie duhovnicească, pentru ceilalţi o altă ocazie de îmbuibare… Cei dintâi bucurându-se de daruri duhovniceşti, cei de pe urmă sărbătorind trupeşte, adesea făcând sau primind daruri otrăvite.
La praznicul Botezului Domnului îl vedem pe Iisus Hristos în jurul vârstei de 30 de ani trupeşti venind la Sfântul Ioan – verişorul său trupesc – pentru a primi de la acesta Botezul la apa Iordanului. Moment binecuvântat în istoria mântuirii neamului omenesc, moment în care Dumnezeul- Om Iisus Hristos dimpreună cu Dumnezeu-Tatăl care glăsuieşte din Ceruri: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am Binevoit!” (Cf. Matei 3,17; Luca 3,22; Marcu 1,11) dimpreună cu Sfântul Duh în chip de porumbel care se coboară asupra Lui Iisus Hristos se descoperă lumii ca Sfântă Treime.
Botezul lui Iisus este actul prin care zidirea se atinge de creştetul Stăpânului făcut Om pentru noi şi pentru mântuirea noastră, este pilda de smerenie supremă şi de neconceput de raţiune că Transcendentul să se lase atins de imanent, iar toate acestea din iubire. Nu vom pomeni aici semnificaţiile teologice al Botezului lui Ioan decât că acest bo- tez era diferit de Taina Botezului creştin, fiind un botez al pocăinţei, premergător botezului creştin.
Odată cu botezul în apele râului Iordan începe de fapt activitatea publică şi propovăduirea evanghelică a Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este verişorul după trup al Mântuitorului, fiind fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei. Şi naşterea acestuia are loc în chip minunat părinţii lui fiind în vârstă
