Mă tot întreb ce înseamnă, în cotidian, să fii european ? în ce măsură şi prin opoziţie cu ce suntem europeni, fiecare dintre noi, românii, italienii, francezii, bulgarii… şi mîine croaţii din UE ?

Uniunea Europeană împlineşte, în 2013, 20 de ani. Pentru această cifră rotundă iau în calcul Tratatul de la Maastricht care a pus bazele UE şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. La 1 iulie 2013 Croaţia va fi,probabil, al 28-lea stat membru. Anul trecut UE a primit Premiul Nobel pentru pace pentru susţinerea progresului democraţiei şi a drepturilor omului în Europa şi în lume. Simbolic e enorm : UE este o entitate, un organism cu o anumită greutate (măsurabilă).

Criza economică a ridicat însă garduri şi reclădit ziduri pe care Uniunea Europeană le-a tot dărîmat în ultimii 20 de ani. Încă neomogen, costul vieţii diferit de la o ţară la alta, a exacerbat concurenţa şi a antrenat , în interiorul UE, replieri naţionaliste şi o revoltă bazică : vezi delocalizările de intreprinderi, vezi mişcarea made in France care-i incită pe francezi să cumpere produse fabricate în hexagon pe motiv că vor salva locuri de muncă naţionale. Criza a născut un fel de rîcă între vecini europeni pentru care Europa e deodată prea departe, prea abstractă, ca orice ideal.

Şi totuşi, la scară istorică, civilizaţională, nu există progres mai mare al omenirii decît mixitatea. Faptul că ne amestecăm unii cu alţii, în ciuda adversităţilor de tot felul, economice, politice, religioase, antropologice, etc e un mare pas înainte al speciei…Egoismul este înscris în genele noastre, explică biologul Christian de Duve, laureat Nobel, şi adaugă, năucitor : de aceea a apărut cu necesitate Isus Hristos în istoria omenirii, tocmai pentru a remedia această moştenire genetică a egoismului prin iubirea aproapelui. (vezi Christian de Duve, "De Jésus à Jésus... en passant par Darwin", Odile Jacob, 201