Reţeaua de magazine METRO Cash & Carry România atenţionează clienţii că numele companiei este folosit în mod abuziv, de către persoane necunoscute, în cadrul unor campanii false promovate prin SMS, scrie Mediafax.
“METRO Cash&Carry România nu are nicio legătură cu promovarea campaniei cu premii, transmisă prin SMS, iar numele METRO este folosit fără acordul nostru. În ceea ce îi priveşte pe clienţii noştri, le recomandăm să nu dea curs acestor mesaje, să nu furnizeze informaţii personale şi să contacteze imediat autorităţile competente pentru reclamarea fraudei şi protejarea informaţiilor personale”, au declarat, într-un comunicat, reprezentanţii companiei METRO Cash&Carry România.
Mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă au primit mesaje prin SMS prin care erau anunţaţi că au câştigat un premiu în valoare de 10.500 euro şi un TV cu plasmă, solicitându-li-se ulterior apelarea unui anumit număr de telefon, pentru a primi mai multe detalii în acest sens, potrivit aceleiaşi surse.
Reţeaua de magazine METRO Cash & Carry România atenţionează clienţii că numele companiei este folosit în mod abuziv, de către persoane necunoscute, în cadrul unor campanii false promovate prin SMS, scrie Mediafax.
“METRO Cash&Carry România nu are nicio legătură cu promovarea campaniei cu premii, transmisă prin SMS, iar numele METRO este folosit fără acordul nostru. În ceea ce îi priveşte pe clienţii noştri, le recomandăm să nu dea curs acestor mesaje, să nu furnizeze informaţii personale şi să contacteze imediat autorităţile competente pentru reclamarea fraudei şi protejarea informaţiilor personale”, au declarat, într-un comunicat, reprezentanţii companiei METRO Cash&Carry România.
Mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă au primit mesaje prin SMS prin care erau anunţaţi că au câştigat un premiu în valoare de 10.500 euro şi un TV cu p