Președintele PDL Alba și-a expus în fața jurnaliștilor punctul de vedere cu privire la regionalizarea României. Mircea Hava se arată un susținător al ideii de regionalizare, dar fără județe, iar, în opinia sa, România ar arăta superb, împărțită în patru mari regiuni: Transilvania, Moldova, Țara Românească și Banatul. Iar, dacă Alba Iulia nu are șanse, capitala ar trebui musai să fie la Cluj.
“Regionalizarea depinde foarte puțin de noi pentru că, astăzi, mașina de vot va vota ceea ce zice cine zice. Noi, când am vrut să o facem, ne-am opus toți. Când am fost întrebat dacă totuși Alba nu va fi capitala, atunci unde vrem, iar răspunsul a fost: la Cluj. Eu nu sunt născut aici, dar simt că albaiulienii sunt mult mai legați de Cluj decât de oricare localitate mare… nu avem nimic cu Sibiul, singura chestie a fost că Mitropolia a fost furată și dusă acolo și nu se va reîntoarce niciodată, cu Deva singurul lucru care ne leagă este că primul mitropolit a venit de pe lângă Deva, dar cu Clujul legăturile sunt extraordinare. Începând de la lumea medicală, culturală, școală etc. Dacă discutăm de regionalizare, părerea mea este că ideal ar fi să aducem aici, la Alba Iulia, sediul regiunii, dar asta nu se face cu vorbe, ci cu declarații și cu multă muncă. Deocamdată, mai avem instituții care nu vor pleca de la noi, iar astea ne țin. Din câte știu, câteva se vor dilua, se vor duce, iar, dacă pleacă, am terminat-o.
Eu sunt adeptul regiunilor, dar fără județe. Dacă mai creăm regiune peste județe, înseamnă că am mai creat niște locuri de muncă, și știți la ce mă refer. Nu are nici un rost. Cea mai frumoasă regionalizare ar fi în patru regiuni mari: Transilvania, Moldova, Țara Românească și Banatul. Ar fi superb”.
Vedeți integral declarațiilor președintelui PDL Alba, Mircea Hava cu privire la regionalizarea României:
URL scurt: http://alba24.ro/?p=158710 @N