Agenţii de circulaţie au desfăşurat, duminică, acţiuni pe raza judeţului Satu Mare pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere. Cu această ocazie au fost aplicate 150 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 6.800 de lei, dintre care 64 pentru depăşirea vitezei legale, iar 37 pietonilor, care au încălcat regulile de circulaţie. Tot în cadrul acestor acţiuni, au rămas fără permis şase şoferi care au fost depistaţi de echipajele rutiere depăşind cu peste 50 km/h limita de viteză legal admisă. Un şofer, în vârstă de 21 de ani, din Turţ, a fost surprins de poliţişti, conducând pe strada Botizului, în timp ce avea o alcoolemie de 0,21 mg/l, motiv pentru care i-a fost ridicat permisul de conducere în vederea suspendării.
Pavel Prodaniuc