Cinematograful francez afişează un tonus bun în ciuda crizei, deşi “afacerea Depardieu” a provocat o polemică legată de modul de finanţare a celei de-a şaptea arte în Franţa. Potrivit Centrului Naţional al Cinematrografiei, anul trecut au fost vîndute 204 milioane de bilete în sălile de cinema de pe teritoriul Hexagonului, ceea ce reprezintă un rezultat excelent, chiar dacă faţă de anul 2011 a mai scăzut numărul de spectatori.

De notat că Bruxelles-ul nu este chiar mulţumit de modul în care Franţa îşi finanţează industria cinematografică, Parisul fiind acuzat de un fel de "protecţionism”.

Ceea ce pentru funcţionarii Uniunii Europene este o încălcare a regulilor care stau la baza liberei concurenţe, pentru Paris este o datorie morală faţă de cultură. Franţa promovează de multă vreme această teorie a “excepţiei culturale”, ceea ce înseamnă de fapt refuzul de a trata produsele culturale ca pe nişte vulgare mărfuri ale societăţii de consum. Indiferent ce spune Bruxelles-ul, un lucru este sigur: dacă Franţa nu şi-ar fi subvenţionat masiv industria cinematografică, numeroşi regizori francezi şi străini nu ar putea afişa astăzi un palmares de realizări impresionant, iar în sălile de cinema franceze ar rula aproape în exclusivitate filme americane produse la Hollywood. Franţa îşi conservă locul al doilea, după Statele Unite, în materie de număr de filme exportate. Dar diferenţa rămîne totuşi colosală între industria cinematografică din cele două ţări, pentru că în majoritatea ţărilor din lume 80 la sută dintre filmele prezentate sunt americane.

Intr-un interviu acordat sîmbăta trecută cotidianului Le Monde, ministra franceză a culturii, Aurélie Filippetti, justifică sistemul francez de finanţare a creaţiei cinematografice considerîndu-l just şi pus în slujba diversităţii artistice. Ea îi răspunde astfel indirect unui producător francez, Vincent Maravel, ca