Guvernul precizează, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţa care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.
"În legătură cu declaraţiile profesorului de drept constituţional Emil Boc, primar al municipiului Cluj, care solicită premierului Victor Ponta să adopte, de urgenţă, ordonanţa care dă posibilitatea autorităţilor locale să nu indexeze cu 16 la sută taxele şi impozitele locale, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări: În şedinţa de Guvern din data de 5 ianuarie 2013 a fost pregătit textul Ordonanţei pentru modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale. Ordonanţa nu a putut fi însă adoptată din cauza faptului că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare decât după desfăşurarea şedinţei de Guvern", se arată într-un comunicat al Guvernul.
Guvernul menţionează că legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare intra în vigoare la 3 zile după data publicării în Monitorul Oficial.
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat ieri că în perioada 7-11 ianuarie 2013 sistează încasările taxelor şi impozitelor pe pe terenuri şi clădiri, pentru persoane fizice şi juridice. În primele zile din an, peste 4.900 de clujeni şi-au achitat deja taxele şi impozitele locale, aşa cum au fost ele stabilite prin decizia Consiliul Local.
Tot ieri, primarul Boc spunea că premierul şi vicepremierul l-au derutat şi l-au făcut să creadă că, print-o ordonanţă, autorităţile locale vor avea posibilitatea să decidă dacă vor aplica sau nu indexarea stipulată în Codul Fiscal. Mai mult, edilul a susţinut că premier