Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta, informează Administraţia prezidenţială, care atrage atenţia Guvernului să se menţină în limita declaraţiilor decente.
"Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform Articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi în care l-a şi informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administraţia Prezidenţială a comunicat public, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii", se arată în comunicatul Preşedinţiei legat de "explicaţiile formulate de Guvernul României, într-un comunicat de presă din data de 7 ianuarie a.c., despre motivele care au stat la baza imposibilităţii de a fi adoptată ordonanţa privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale".
Administraţia Prezidenţială atenţionează Guvernul României să se menţină în limita declaraţiilor decente şi să nu arunce vinovăţia pe terţe instituţii sau persoane pentru neadoptarea deciziei privind modificarea taxelor şi impozitelor locale, se mai arată în comunicat.
De asemenea, Administraţia Prezidenţială menţionează că respectă cu maximă rigurozitate procedurile şi prevederile constituţionale şi că acestea nu vor fi încălcate ca