Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că atât Guvernul cât şi preşedintele au acţionat egal şi constituţional în legătură cu OUG privind taxele, menţionând că sigurul care nu a acţionat astfel este Emil Boc, şi precizând că acordul de coabitare nu va fi rupt
Ponta a spus că atât preşedintele cât şi Guvernul au acţionat legal şi constituţional legat de OG privind taxele.
Întrebat dacă se va rupe acordul care stabileşte coabitarea, Ponta a răspuns că un astfel de act nu se rupe "din cauza lui Boc".
Ponta s-a arătat mirat de solicitarea Administraţiei Prezidenţiale ca Guvernul să dea dovadă de decenţă:„Dumnezeule, cu ce am fost indecent?“.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta, informează Administraţia prezidenţială, care atrage atenţia Guvernului să se menţină în limita declaraţiilor decente.
„Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform Articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi în care l-a şi informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administraţia Prezidenţială a comunicat public, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii", se arată în comunicatul Preşedinţiei legat de "explicaţiile formulate