Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panouri informative de peste patru milioane de lei

Publicat in Timpolis, luni 7 ianuarie 2013 ·

29 de panouri informative au fost montate de curând pe străzile din Timişoara. Menirea lor? Să-l informeze pe cetăţean. La ce sunt folosite acum? Urări de anul nou şi pentru promisiuni. Rămâne de văzut, însă, dacă, în viitor, acestea îşi vor dovedi utilitatea.

Panouri folosite pentru urări de An Nou

De câteva zile, În Timişoara au părut panouri electronice, care afi­şează urări de sărbărtori făcute timi­şorenilor de către primarulNicolae Robu şi promisiuni ale edilului pentru 2013, anunţat ca an al „startării efec­tive a marilor proiecte”. Promisiuni nu neapărat noi: parcări, pasaje subte­rane, străzi lărgite sau subtraversări.

Majoritatea panourilor sunt pozi­ţionate în intersecţii şi la semafoare, ca să fie cât mai vizibile. Printre zonele în care au fost montate acestea se numără Calea Bogdăneştilor, Piaţa Nicolae Bălcescu, Calea Aradului, Calea Buziaşului, dar şi alte locaţii cum sunt Piaţa Traian sau Gara de Nord.

Municipalitatea a achiziţionat în decembrie 29 de panouri informative pe care reprezentanţii Primăriei susţin că vor folosi pentru a transmite infor­maţii de interes public. Dacă în pre­zent panourile încă mai afişează pro­gramul de Revelion şi urările edilului cu ocazia Noului An, în perioada ce va urma vom afla informaţii „de interes public”, după cum dau asigurări mana­gerii proiectului. Ce presupune asta, mai exact? Hotărâri ale Consiliului Lo­cal, informaţii despre taxe şi impozite, lucrări publice sau dezbateri. În plus, ne aşteptăm şi la anunţuri despre eve­nimentele culturale şi sportive din Ti­mişoara. Toate acestea, în timp ce aş­teptăm tramvaiul sau stăm la semafor. Totuşi, este greu de crezut că, în de­curs, de câteva minute, apuci să citeşti cine ştie de hotărâre de consiliu local...

Panourile au fost achiziţinate în baza unui contract de finanţare neram­bursabilă al Primăriei Timişoara, pen­tru p

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 28 minute
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 28 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 55 minute
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

Trump spune că nu a vorbit „încă” despre oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, iar acordul pentru minerale „nu este mort”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a discutat încă despre suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina, în urma schimbului de replici din Biroul Oval avut vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează News.ro

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°