Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Işfan şi Caragea, aproape de un transfer la Bucureşti

Publicat in Pandurul, marți 8 ianuarie 2013 ·

Inspectorul general şcolar Ion Işfan şi şeful Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Gorj Viorel Salvador Caragea sunt aproape de o promovare la Bucureşti, potrivit unor surse din cadrul PSD Gorj. Şeful Inspectoratului Şcolar Ion Işfan confirmă faptul că sunt discuţii pe această temă.

Printr-o hotărâre aprobată de cabinetul Victor Ponta înainte de alegerile din 9 decembrie au mai răsărit încă 13.236 de funcţii în administraţia centrală. Doi gorjeni ar putea ocupa unul din cele 72 de mii de posturi din guvernarea USL. Este vorba despre Ion Işfan, şeful învăţământului din Gorj şi comandatul Viorel Caragea. Işfan pentru că este preferat de persoane importante din Bucureşti, iar Caragea pentru că nu a fost cuminte.

Ioan Işfan şi-a mai dorit şi altă dată un post în administraţia centrală şi spune că ar fi mândru să facă parte din Guvernul Ponta. „Sunt nişte vorbe, discuţii, le-am auzit şi eu, dar nu e ceva concret. Până nu văd eu hârtia nu am ce să comentez. Evident că pentru mine ar fi o onoare“, a spus acesta.

Işfan a menţionat că de această dată nu i s-a cerut CV-ul însă probabil este acolo de pe vremea când i l-a dat Ecaterinei Andronescu sau lui Ioan Mang, foşti miniştri ai Educaţiei.

Un alt promovat pare a fi Viorel Caragea. Potrivit aceloraşi surse, Caragea este în conflict cu prea mulţi dintre subordonaţii săi, care l-au acuzat de purtare abuzivă. Pentru a fi îngropate dosarele, Caragea va fi mutat pe un post călduţ la Bucureşti, spun sursele.

CĂUTĂRI

Surse din PNL susţin în schimb că se caută un post călduţ şi pentru fostul subprefect Marcel Romanescu, intrat în rândurile liberalilor înainte de alegeri. Problema este că PSD a ocupat deja aproape toate funcţiile de director. Romanescu ar fi pus ochii pe scaunul lui Horaţiu Gorun de la Direcţia de Tineret şi Sport, acesta din urmă fiind unul din puţinii pedelişti rămaşi în funcţie. @N_

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

🚨 „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitați: Liviu Mihaiu și Mirel Palada

Gandul acum 18 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum 57 minute
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum 57 minute
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

George Simion spune că programul „case la 35.000 de euro”, din prima campanie, a fost doar „o formă de promovare”: „Nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă”

HotNews acum 2 ore
Promisiunile din campania din 2024 privind oferirea de case la 35.000 de euro dacă iese președinte al României au fost o „promovare prin care să spargem blocada informațională”, a declarat marți George Simion, într-un interviu acordat pentru Digi24.

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°