Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Joi prezint “starea naţiunii” – ce datorii avem şi ce putem face

Publicat in Vremea Noua, luni 7 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că joi va prezenta “starea naţiunii”, respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale.

“Joi mi-am programat să am o întâlnire cu media şi prin intermediul media să prezint nu bugetul de stat, pentru că pentru publicul larg să mă apuc să prezint capitole de buget nu cred că e soluţia bună, ci mai degrabă să prezint starea naţiunii, să arăt ce datorii avem din trecut, fără să încep să spun de vechea moştenire, pur si simplu să prezint realitatea, să arăt ce lucruri putem să facem în actualul buget şi ce alte lucruri nu putem să facem altfel. Va fi prezentare de care eu nu ţin minte să se fi făcut în ultimii ani”, a spus Ponta.

El a precizat că prezentarea sa va avea o perspectivă de patru ani. “Voi arăta: ăştia sunt banii, asta trebuie să facem, astea sunt lucrurile pe care putem să le facem. Va fi o prezentare cu o perspectivă de patru ani, totuşi, ce bani sunt în 2013, dar care sunt proiectele pe care le începem în 2013 şi putem să le terminăm în funcţie de alocările multianuale”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD a arătat că speră ca până joi miniştrii Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea să termine detaliile.

Ponta a mai spus, răspunzând unei întrebări, că proiectul de buget nu a fost secretizat, ci doar memorandumul ministrului Liviu Voinea privind strategia de discuţii cu FMI.

“Bugetul nu a fost niciodată secretizat, el se trimite parlamentarilor, se pune pe site. Singurul lucru trecut pe lista de confidenţial la care au participat doar miniştrii, fără consilieri şi experţi, a fost memorandumul lui Liviu Voinea legat de strategia de discuţii cu FMI”, a spus Ponta.

MEDIAFAX.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că joi va prezenta “starea naţiunii”, respec

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°