Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Albulescu, dus la spitalul Floreasca, după ce a leşinat. Actorul a fost externat luni dimineaţă

Publicat in Mediafax, luni 7 ianuarie 2013 ·

Mircea Albulescu a fost dus la spitalul Floreasca, duminică seară, după ce i s-a făcut rău în zona Academiei de Studii Economice (ASE) din Capitală, din primele investigaţii rezultând că acesta a suferit un puseu de hipertensiune. Actorul a rămas internat în noaptea de duminică spre luni, pentru supraveghere medicală, după investigaţii stabilindu-se că actorul a leşinat, iar când a ajuns echipajul medical acesta avea tensiunea mărită.

El a fost externat luni dimineaţă de la spitalul Florească.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că, după ce a fost supus unor noi investigaţii, luni dimineaţă, medicii au stabilit că starea lui Mircea Albulescu este bună şi că poate fi externat.

Astfel, după ce au fost întocmite toate actele de externare, Mircea Albulescu a putut pleca de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Duminică, echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat că Mircea Albulescu ar fi suferit cel mai probabil un puseu de hipertensiune. Echipajul medical a decis să-l transporte pe Mircea Albulescu la spitalul Floreasca pentru investigaţii.

"Diagnosticul pus la spital este status postlipotimic. Este mai bine. Medicii i-au recomandat să rămână în spital pentru supraveghere medicală", a declarat pentru MEDIAFAX managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, profesorul Radu Macovei.

Lipotimia reprezintă pierderea de scurtă durată a conştienţei şi apare de obicei printr-un mecanism reflex, ca urmare a scăderii oxigenării cerebrale, în diverse condiţii, printre care aglomeraţie, încăperi aglomerate şi neaerisite, dar şi în condiţii de stres, de suprasolicitare.

Mircea Albulescu a participat în cursul zilei de duminică la o petrecere din Capitală, alături de alţi actori. Aceştia au sărbătorit onomastica omului de afaceri Ion Antonescu.

Contactat dumin

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 49 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 18 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°