Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patrick Young: 2012, un an pierdut pentru România

Publicat in Bursa, marți 8 ianuarie 2013 ·

Patrick Young, Director Executiv al societăţii de consultanţă DV Advisors, consideră că 2012 este un an pierdut pentru România. Domnia sa ne-a vorbit, în cadrul unui interviu, despre anul 2012 din punct vedere economico-financiar, la nivel global, regional şi local, dar şi despre perspectivele anului 2013.

Patrick Young este cunoscut pe piaţa locală după ce a fost propus de Teodor Ancuţa, fostul preşedinte Sibex, să preia conducerea executivă a bursei sibiene, în primăvara anului trecut. Domnia sa este şi deţinător de acţiuni Sibex.

Domnul Young este director al Liquidnet Europe, cea mai mare reţea instituţională de tranzacţionare care conectează peste 700 dintre administratorii de active de top din lume, la oportunităţi de tranzacţionare din peste 40 de pieţe de pe tot globul.

Reporter: Domnule Young, cum a fost anul 2012 din punct de vedere economico-financiar, la nivel global, regional şi local?

Patrick Young: Anul trecut a fost unul dificil pentru multe economii şi, în timp ce întreaga lume a "şchiopătat" (cu excepţia unor puţine zone de expansiune a consumului precum Rusia), situaţia din UE a fost de la precară, în cele mai bune cazuri, la dezastruoasă în cele mai afectate zone.

Referitor la România, am sentimentul că 2012 a fost un an în mare parte pierdut din perspectiva creşterii economice, fapt regretabil când vedem bogăţia de resurse şi talente din această ţară minunată.

Pentru fiecare Guvern problema din 2012 a fost necesitatea de a conştientiza că nu-şi mai permite să menţină calea de mijloc şi că vechea şi nerealista eră europeană a unei modalităţi de cheltuială cvasi-socialistă pentru controlarea unor părţi vaste ale economiei este pur şi simplu inacceptabilă. Dar acest lucru a nu a fost realizat de către niciun guvern important până în momentul de faţă. Acum, unele naţiuni cum ar fi Grecia suferă şocuri îng

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 9 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 11 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Sondaj CNN: Majoritatea celor care au urmărit dezbaterea spun că Trump a câştigat în faţa lui Biden / Democraţii sunt disperaţi şi se întreabă dacă n-ar trebui înlocuit candidatul lor

News.ro acum 22 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi de prestaţi

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum o ora
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

21°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°