Preşedintele Traian Băsescu explică într-un comunicat de presă, remis luni, că el a promulgat, joi 3 ianuarie, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă.
Mai exact, preşedintele dă astfel de înţeles că nu este vina altor instituţii ale statului pentru că Executivul nu a putut adopta OUG de modificare a Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale.
În comunicatul remis, luni, România liberă, preşedintele îl avertizează pe premier ”să se menţină în limita declaraţiilor decente şi să nu arunce vinovăţia pe terţe instituţii sau persoane pentru neadoptarea deciziei privind modificarea taxelor şi impozitelor locale."
Guvernul trebuia să adopte, la trei zile după publicarea Legii privind abilitarea Guvernului în Monitorul Oficial, OUG de modificare a Codului Fiscal privind taxele şi impozitele locale, potrivitunui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Redăm comunicatul emis de Preşedinţie:
”Referitor la explicaţiile formulate de Guvernul României, într-un comunicat de presă din data de 7 ianuarie a.c., despre motivele care au stat la baza imposibilităţii de a fi adoptată ordonanţa privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale, Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări:
(1) - Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform Articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi