Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Mureşan: Pe muzica Adei Milea îmi văd poezia altfel

Publicat in CityNews Alba, luni 7 ianuarie 2013 ·

Cunoscuta interpretă Ada Milea a susţinut astăzi, la Cluj-Napoca, alături de solistul trupei Fără Zahăr, Bobo Burlăcianu şi actorul Cristian Rigman un concert de lansare a albumului „Alcool”, cu piese inspirate de texte ale poetului clujean Ion Mureşan. Scriitorul a fost recompensat la sfârşitul anului 2012 cu premiul Academiei Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bucureşti în prezenţa a zeci de personalităţi. „Cartea Alcool” a apărut în 2010, iar în 2011 a primit premiul pentru cea mai bună carte de poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România.

Lansat în premieră la Cluj-Napoca, albumul “Alcool” a fost scos într-un tiraj de 1500 de exemplare şi cuprinde 23 de cântece. Acestea au putut fi ascultate de cei care au plătit 10 lei pentru biletul de intrare la Casa Universitarilor. “Eu sunt un răsfăţat în această seară, iar Ada Milea este o încăpăţânată. Eu am spus de la început că volumul meu nu se poate desfăşura pe note. Poezia mea se desfăşoară pe nişte scenarii interioare. O plăcută surpriză a fost atât CD-ul cât şi piesa de teatru, pentru că îmi văd poezia altfel. Am început să îmi schimb chiar eu părerea despre poezia mea şi să îi văd faţa ascunsă”, a precizat poetul Ion Mureşan.

“Alcoolul nu e neapărat ţuica sau vodca de la cârciumă, ci e mai degrabă un fel de agheasmă sau tămâie, dezvăluie o subiectivitate, la mine un loc al confesionalului e cârciuma. E o mărturisire a subiectivităţii fiecăruia, la cârciumă se dezleagă limbile. Îi mulţumesc Adei că a apropiat şi poezia mea de un public mai larg. Pentru un poet este un mare avantaj să se apropie poezia cu muzica. Spectacolul-concert este o cale să ajungi la public, la cititor”, a declarat poetul clujean.

Ada Milea a transpus sub formă muzicală texte de-ale lui Ion Mureşan din „cartea Alcool”, cu ocazia spectacolului „Deliruri” prezentat anul trecut în luna octombrie şi pe

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 54 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 35 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°