Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are termen până la 27 ianuarie să prezinte Ministerului Sănătăţii noua organigramă după preluarea Spitalului de Pneumoftiziologie Scorniceşti ca secţie externă, stabilită la sfârşitul anului trecut, una dintre problemele delicate de rezolvat fiind situaţia personalului TESA.
Spitalul de Pneumoftiziologie Scorniceşti devine secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce, la sfârşitul anului trecut, guvernul a emis o hotărâre în acest sens. De la această certitudine, însă, până la preluarea efectivă sunt probleme de care şefii spitalului judeţean încep deja să se lovească, în timp ce salariaţii spitalului din Scorniceşti aşteaptă cu sufletul la gură veştile. Din cei 158 de salariaţi, 15, cei de la TESA (serviciile finaciar, contabilitate resurse umane), sunt cu sabia deasupra capului, pentru că preluarea pe posturi similare este aproape imposibilă la Slatina, unde schema este completă.
„Nu ştiu cât vom putea prelua de la TESA, în special, dar şi Administrativ, pentru că în principiu nu mai putem vorbi de două spitale. Există normative clare în funcţie de numărul de paturi, iar prin preluarea celor de la Scorniceşti nu trecem la altă treaptă, pentru a ne putea permite să mărim numărul de personal TESA”, a declarat directorul economic al SJU Slatina, Elena Vişan.
Alţi 16 salariaţi de la serviciul tehnic şi administrativ vor fi, probabil, „cernuţi”. Se va evalua, de asemenea, posibilitatea menţinerii numărului de paturi la acelaşi nivel (la această dată sunt 150 de paturi, contractul cu CJAS fiind încheiat pentru 122).
Reducerea cheltuielilor, prioritară
Problema reducerii cheltuielilor la Scorniceşti este, de altfel, prioritară, după o primă analiză realizată în urma vizitei de vineri, 4 decembrie.
„Ei din contract nu-şi acoperă acum decât salariile. Au