Adică FMI-ul nu mai e bau-bau-l suprem şi nici forfetarul nu mai e politică dezastruoasă - înţeleg de la premierul Ponta. Până anul trecut pe vremea asta aflam zilnic cum o sută de mii de firme s-au dus pe apa sâmbetei cu impozitul ăsta şi cum doar Carpaţii îi împiedică pe birocraţii Fondului să trântească la pământ România.
Nu-s atît de mare specialist încât să le spun adio colegilor lui Jeffrey Franks şi nici n-am habar dacă forfetarul contribuie decisiv la buget. Dar ştiu că - apud dl. Ponta – pe lângă forfetar ar mai fi de găsit musai încă vreo cinci miliarde de lei noi-nouţi ca să se poată plăti pensii şi salarii.
Însă aşa nespecialist fiind, pot să („mă”) râd de cum îi ajunge din spate istoria recentă: ăilalţi n-au fost buni, da’ las’ că venim noi şi facem exact ca ei.
Pe de o parte, sunt pentru austeritate: la câtă risipă s-a făcut în ţara asta, probabil un post negru al banilor publici e necesar ca aerul. Mai văd cum tremură ţările latine – alea mai învăţate cu siesta decât cu orarul de lucru. Pe ailaltă parte, numai ce-a ieşit un oficial al FMI să-şi ceară scuze că au dat-o-n bară cu strângerea curelei şi că n-au crezut că tot făcând economie – tocmai economia se opreşte din mersul ei şi lumea se blochează: unii s-au aruncat de la etaj, alţii şi-au dat foc şi ceilalţi au sărăcit bine de tot. Dacă oamenii ar fi convinşi că au o singură viaţă, probabil ar face cozi în faţa FMI-ului să-i ia la palme.
Eu sunt convins că aceleaşi mirări ca şi mine le are şi Victor Ponta şi îl bântuie şi pe Emil Boc. Amândoi, în felul lor, s-or fi speriat bine de tot citind fişa de spitalizare a României – altfel n-ar fi început să taie. Dar mai cred că tot amândoi citesc acuma declaraţia ăluia de la FMI şi-i dau sms-uri lui Tănăsescu: bă Mişule, ăştia fac mişto de poporu’ nost’?
În haloimăsul global, numele premierilor contează mai puţin. Singura certitud
