Anul acesta este unul fast pentru promovarea culturii române în străinătate întrucît literatura română este invitat de onoare a Salonului Internaţional al Cărţii de la Paris organziat între 22 şi 25 martie. Ne propunem în săptămînile care urmează să evocăm ceva mai des, de la Paris, modul în care numeroşi romancieri, poeţi, dramaturgi şi eseişti români şi-au găsit drumul spre publicul francez, fie scriind direct în limba franceză fie prin intermediul mai multor generaţii de excelenţi traducători. Cînd este evocată, în Franţa, cultura şi literatura română, trei nume se impun automat : Ionescu, Eliade şi Cioran. Aproape orice francez care iubeşte literatura cunoaşte aceste trei nume. Orice om cultivat, în Franţa, îşi aminteşte că teatrul absurdului este legat de numele lui Eugen Ionescu, ştie că Mircea Eliade a scris o memorabilă istorie a religiilor dar şi numeroase nuvele şi romane, şi mai poate cita măcar un aforism filozofic purtînd marca lui Emil Cioran. Acest trio este atît de strălucitor încît mulţi francezi aproape că se mulţumesc cu el şi nu se mai întreabă dacă România a trimis şi alte voci literare în Franţa. In definitiv este atît de comod să asociezi o ţară cu un singur sau doar doi, trei autori şi în felul acesta ai sentimentul că ţi-ai făcut datoria de om de culură faţă de ţara respectivă. Mulţi francezi l-au citit pe Milan Kundera şi au impresia că la atît se reduce literatura cehă, după cum mulţi alţii nu cunosc decît un singur nume de scriitor albanez: Ismail Kadare. Aş spune însă că România stă ceva mai bine întrucît dincolo de Ionescu, Eliade, Cioran, numeroase alte nume româneşti au intrat în conştiinţa culturală a francezilor. Cei care iubesc poezia nu îl uită pe Gherasim Luca, autor dificil de clasat într-o categorie. El a scris de fapt în franceză modelînd şi remodelînd limba lui Molière pînă la epuizare, decantînd-o cu