Fără a se diferenția prea mult unele de altele, prognozele economiștilor-șefi ai principalelor bănci din România merg pe o creștere economică sub potențial, inflație ridicată și un curs de schimb ușor depreciat
La unison, analiștii consideră că Banca Națională a României (BNR) va păstra nemodificată dobânda de politică monetară, cel puțin în prinma jumătate a anului viitor, la 5,25%. Spre finalul anului, unii analiști, cum sunt Florentina Cozmâncă (RBS Bank) sau Rozalia Pal (Garanti Bank), consideră că nu este exclusă o oarecare relaxare a politicii monetare. În funcție de evoluția inflației și de cum va fi anul agricol 2013, banca centrală ar putea aplica o scădere ușoară a dobânzii, până la nivelul de maximum 5%.
„Activitatea economică slabă ar putea justifica o dobândă ușor relaxată, dar inflația ridicată impune o politică monetară restrictivă. Tocmai de aceea, până la viitoarea producție agricolă, BNR va păstra nemodificată dobânda de politică monetară“, este de părere Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank.
În plus, dobânda de politică monetară va fi dublată de „un control ferm al lichidităților, la fel ca în 2012, mai ales în contextul în care ne așteptăm ca PIB-ul să stagneze în acest an, iar creșterea economică de anul viitor să fie de circa 0,5%“, precizează Vlad Muscalu, economistul-șef al ING Bank. Mai optimistă, Florentina Cozmâncă vede nivelul de creștere economică la 2% pentru 2013, chiar dacă recunoaște că, în prima parte a anului, ne vom confrunta cel mai probabil cu o creștere economică sub potențial.
De asemenea, precizează Rozalia Pal, „ne așteptăm ca Banca Națională a României să fie foarte prudentă în ceea ce privește politica monetară - atât prin dobânda-cheie, cât și prin rezervele minime obligatorii. Ne așteptăm la păstrarea dobânzii-cheie și a ratei rezervelor minime obligatorii la nivelul actual“. @N