Viaţa fără iPad este dificilă şi pustie. Vă spun din proprie experienţă, pentru că am trăit aproape 38 de ani fără iPad şi mă întreb şi acum cum am putut, mai ales că, în noaptea de miercuri spre joi, jucăria mea de doar o lună şi jumătate părea să-şi fi dat obştescul sfârşit. Am fost bărbat, n-am plâns, nu mi-am smuls părul din cap, dar am căutat rapid pe net care mai sunt preţurile pe piaţa organelor, căci fără un rinichi simţeam că aş mai putea trăi, dar fără iPad, ba. Am scăpat, totuşi, de bisturiu, căci minunăţia tehnicii a pornit miraculos în zorii zilei, după ce o vegheasem toată noaptea. Am rămas, însă, cu acea convingere enunţată întru începutul textului: greu fără aiped, nene! Aproape imposibil.

Aşa că, păţit fiind, îi înţeleg pe toţi trântorii de la stat care simt că viaţa lor nu are rost. În mod normal ar trebui să simtă asta din cauza inutilităţii lor, a faptului că nu se pricep la mare lucru, dar au slujit cum se cuvine partidul, că nu fac nimic, dar trec lunar pe la casierie etc., etc. Dar ei, de fapt, se simt astfel pentru că magii au fost haini şi nu le-au pus în ieslea din care, evident, provin o tabletă proiectată la Cupertino şi fabricată în China.

Înţelegându-i, am tendinţa să nu mă mai mir că pe criza asta, în aşteptarea foametei celei mari pe care o tot anunţă Mircea Dinescu, Secretariatul General al Guvernului a achiziţionat, pe 12 decembrie 2012, 30 de iPad-uri. După preţul plătit pentru ele, 115.950 de lei, înţelegem că cele 30 de iPad-uri sunt exact iPad generaţia 4, cu 4G, cu o capacitate de 64 de GB. Adică cele mai tari şi scumpe iPad-uri ale momentului. Asta se întâmpla în paralel cu promisiunile lui Victor Ponta că nu vor creşte cheltuielile Guvernului, că bugetele vor rămâne la fel sau chiar vor fi ajustate în jos, că miniştrii în plus aduşi de valul de iubire populară nu ne vor costa mai mult.

Ca să fim sinceri