Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză FP: De ce 2013 arată ca anul 1913 în pragul războiului

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 · ·

Puterea de conducere a lumii se află într-un declin relativ, fiind marcată de criza politică şi de scăderea priceperii economice. Puteri rivale încearcă să domine toate cele patru colţuri ale lumii, în timp ce unele îşi caută locul în cadrul ordinii mondiale actuale.

Democraţia şi despotismul sunt blocate într-o competiţie. Economia mondială este legată mai mult ca niciodată de fluxurile de bani, comerţ, oameni şi de tehnologiile care elimină barierele de distanţă.. Statele Unite sunt nemulţumite de puterea excesivă deţinută de Wall Street, Asia este în creştere din nou, iar problemele din Orientul Mijlociu continuă.

În multe feluri, lumea din 1913, ultimul an de dinainte de Primul Război Mondial, pare, mai degrabă, specifică zilelor noastre. Dar poate o analiză a vremurilor de acum 100 de ani să ne ajute să înţelegem lumea în care trăim astăzi?, se întreabă jurnaliştii de la „Foreign Policy“.

China, SUA, Germania si Marea Britanie: atunci şi acum

Istoria nu se repetă, cel puţin nu exact la fel. Cu toate acestea, poate fi tentant să compari China anului 2013 cu Germania anului 1913 sau să crezi că Statele Unite ale Americii din 2013 trec prin aceleaşi experienţe prin care trecea Marea Britanie cu un secol în urmă.

În timp ce Germania din 1913 căuta să se impună ca o mare putere, fără rezerve, China din prezent se eschivează public de la ideea că este o putere expansionistă, ce reprezintă o cincime din populaţia lumii. Dacă evoluţia Germaniei a fost, în secolul XX, un fenomen geopolitic nou, situaţia Chinei de azi este mai mult o revenire la normalitatea istorică. Aceste diferenţe contează, subliniază FP.

În mod similar, punctele forte şi cele slabe ale Statelor Unite din anul 2013 nu sunt aceleaşi cu cele ale Marii Britanii de acum 100 de ani. Pe atunci, Marea Britanie a avut de câştigat de pe urma poziţiei de bancher al lumii. As

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 50 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 12 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 53 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 41 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 52 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°