Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltean: Să dea Dumnezeu să nu le pară rău celor care nu ne-au votat pe noi, ci pe alţii

Publicat in Gandul, luni 7 ianuarie 2013 · ·

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că " să dea Dumnezeu" să nu le pară rău celor care nu i-au votat pe reprezentanţii ARD, ci pe alţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Oltean a organizat, luni, de onomastica sa, prima conferinţă de presă de după alegeri, ocazie cu care a ţinut să le mulţumească celor care l-au votat.

"Îngăduiţi-mi să mulţumesc tuturor celor care la alegerile parlamentare au votat la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud cu Alianţa România Dreaptă, tuturor celor care au votat cu colegii mei şi cu mine. Le mulţumesc şi celor care nu ne-au votat. Să dea Dumnezeu să nu le pară rău că nu ne-au votat pe noi, ci pe alţii. Le mulţumesc tuturor celor care pe întreg parcursul anului 2012 ne-au susţinut sau ne-au criticat, ne-au ajutat sau ne-au tras de mânecă ajutându-ne să vedem adevărul aşa cum este el", a spus Oltean.

El le-a urat bistriţenilor şi românilor în general să aibă parte de un an bun, iar "lipsurile să nu apară în casele lor".

Oltean a adăugat că este "extrem de dezamăgit" de faptul că la nivelul municipiului Bistriţa, condus de Ovidiu Creţu (USL), s-a luat hotărârea de majorare a taxelor şi impozitelor locale pe 2013 în Ajun de Anul Nou cu 16,05 la sută pentru clădiri şi terenuri intravilane şi cu 20 la sută pentru terenurile din extravilan.

"Mi se pare o măsură totalmente nepotrivită, la fel şi momentul ales. Asta dovedeşte că una se zice şi alta se face. Este discrepanţă uriaşă între ce a promis şi ce a făcut PSD. Şi de ceea ce va face în continuare, cu certitudine", a spus Oltean.

Un jurnalist a făcut observaţia că şi PDL a făcut unele promisiuni pe care nu le-a respectat.

"La modul foarte serios, între promisiunile PDL şi realitate n-a fost niciodată discrepanţa uriaşă cum este acum între ce a promis USL şi ce face", a adăugat e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 50 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 17 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°