Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că premierul Victor Ponta nu cunoaşte textul Constituţiei şi faptul că putea emite o Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea de către autorităţile locale a taxelor şi impozitelor locale încă în decembrie 2012.
Emil Boc a declarat că pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica "Transparenţă decizională", a fost postat la sfârşitul anului trecut un proiect de OUG legat de problema taxelor şi impozitelor locale, care nu a fost adoptat de Guvern nici în 27 decembrie 2012, nici în 4 ianuarie 2013.
"În legătură cu afirmaţiile juristului premier Victor Ponta, precizez că acesta nu cunoaşte textul Constituţiei şi nu ştie faptul că potrivit art. 115 alin. 4, Guvernul putea adopta o OUG fie în 27 decembrie 2012, când a adoptat HG, fie în 4 ianuarie 2013, când a avut loc următoarea şedinţă de Guvern, pentru modificarea Codului Fiscal, astfel încât autorităţile locale să decidă ele dacă indexează sau nu taxele şi impozitele locale. Dovada supremă în acest sens este proiectul de OUG aflat pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica «Transparenţă decizională», şi care nu a fost adoptat de Guvern nici în 27 decembrie, nici în 4 ianuarie. Dacă premierul jurist, atotştiutor în materie de drept, consulta site-ul respectiv sau îl întreba pe ministrul Finanţelor, despre proiectul de OUG, afla din 27 decembrie că nu mai avea de ce să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară sau putea în 4 ianuarie să adopte în şedinţa de Guvern proiectul de OUG cu obligativitatea ca în luna ianuarie să se convoace Parlamentul în sesiune extraordinară", a spus Boc.
El a afirmat că, dacă dorea, premierul Victor Ponta putea adopta OUG pentru modificarea Codului Fiscal.
"E adevărat că mai are pe legea de abilitare, dar aceasta este o procedură complementară şi care depinde de o lege de abilitare din partea Parlamentului. El p