Andrei Pleşu şi Rusia. Agasant şir de clişee – scuzabile poate acum 30 de ani – în numai cîteva mii de semne sharuite febril de cititorii amatori de “poezie leneşă” prin tot facebookul: textul intitulat “Să ne facem ruşi”, semnat de Andrei Pleşu.

Aşa mostră de înţelegere voit aiurea a prezentului mai rar am văzut. Pentru Pleşu, problema nu e aceea care a înfierbîntat cu adevărat Franţa: de ce bogaţii fug de taxe după ce au benficiat cu supra de măsură de statutul de cetăţean francez. În cazul lui Depardieu, chiar de statul francez – industria franceză de film subvenţionează salarii de nivel hollywoodian.

Pentru Pleşu problema e că fuge ăla în Rusia. Dar Rusia de azi, dle Pleşu, este exact România de mâine (minus resurse şi forţă militară) aşa cum o vedeţi dvs şi alţi conservatori sau neoliberali – în România sînt cam acelaşi lucru de la o vreme. Rusia privatizează tot, păstrează privilegii pentru o clasă restrînsă, intervine doar acolo unde vrea Putin să defileze cu interesul naţional. Rusia e visul capitaliştilor de pretutindeni – bani grămadă, cetăţeni ca o simplă cantitate neglijabilă şi un preşedinte care se dă mare jucător, dar e de fapt un soi de marionetă, de sîn de silicon ultracapitalist, cum spunea un foarte bun scriitor de la ei.

Aşa că fuga lui Depardieu e logică – omul s-a dus acolo unde banii sînt uşor de păstrat şi de unde poate cheltui apoi liniştit în Europa. Rusia e mai înţelegătoare cu bogătanii decît Franţa. Iar din asta un înţelept al neamului românesc deduce că Franţa e stalinistă în străfundurile ei. Aiuritor.

Dacă Depardieu fugea în Cayman sau în Belgia, pentru Pleşu problema era închisă. Exact din acest motiv intelectualii români precum domnia sa sînt responsabili pentru un stil de promovare a capitalismului care a făcut deja victime şi în Rusia, şi în România. Pînă şi Mitt Romney şi-a făcut stagiul în URSS-ul proaspă