News Băieţelul, în vârstă de nouă luni, din Mitoc, care, din cauza unor arsuri de gradul II a fost transportat în decembrie la Bucureşti, a revenit acasă după patru săptămâni de spitalizare.L.M. a ajuns la spital după o operațiune de salvare extrem de dificilă care a durat 24 de ore şi în care au fost implicați pompieri, drumari, medici de pe amulanță și un elicopter SMURD.
Prefectul Costică Macaleţi a coordonat, la acea dată, operaţiunea de preluare a băieţelului, fiind necesare patru utilaje de deszăpezire pentru ca echipajele de specialişti să ajungă la familia din Mitoc. Deoarece mama copilului nu a putut fi luată cu elicopterul, prefectul judeţului a facilitat ulterior deplasarea acesteia la Bucureşti, punându-i la dispoziţie cele necesare internării.
Pentru a trece mai uşor peste această perioadă, familia M. a fost ajutată în cele aproape patru săptămâni ce au trecut de la intervenţia de salvare. Acasă au rămas alţi trei copii, motiv pentru care prefectul Costică Macaleţi a fost la Mitoc cu cele necesare sărbătorilor de iarnă, procurând, totodată, hrană pentru animalele din gospodărie.
L.M., care a împlinit între timp 10 luni, a fost externat la sfârşitul săptămânii trecute iar medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti au dat asigurări că micuţul botoşănean nu va rămâne cu cicatrici pe faţă. Apelând la transportatori privaţi, prefectul le-a asigurat celor doi întoarcearea la Botoşani, în acest sfârşit de săptămână, de aici fiind preluaţi şi duşi la Mitoc de către un echipaj al ISU Botoşani.
„Mulţumesc firmelor Pris-Com şi Apetrans pentru ajutorul pe care i l-au dat mamei din Mitoc şi tuturor celor implicaţi în salvarea copilului. Mă bucur că am găsit înţelegere în momentele grele şi că băieţelul este acum în siguranţă. ”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
News Băieţelul, în vârstă de nouă luni