Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 ponturi care îţi asigură succesul atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, în 2013

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Câteodată ce ne ajută să fim de succes în viaţa profesională nu se poate aplica şi în viaţa personală. În acelaşi timp, avem în fiecare zi un timp limitat pentru lucrurile pe care dorim să le facem. Specialiştii ne oferă zece sfaturi pe care dacă le aplicăm, avem şanse mari să reuşim în ambele planuri.

1. Implică-te. Indiferent de ceea ce faci şi unde te duci, nu poţi să dai greş dacă te implici cu adevărat. În viaţa profesională, cu cât te implici mai mult cu atât câştigi mai bine. În viaţa personală, mai multă implicare se traduce prin relaţii mai strânse şi evoluţie personală accelerată. Cel mai bun mod de a „adăuga valoare” este să găseşti intersecţia dintre ceea ce oamenii sunt dispuşi să plătească şi serviciul sau produsul pe care-l poţi oferi, care este aliniat cu valorile, punctele forte sau obiectivele tale.

2. Urmează-ţi pasiunea! Citind numeroase biografii ale unor oameni celebri şi din observaţiile personale, am realizat că cei care au succes atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal şi-au urmat pasiunea. Motivul pentru care aceşti oameni sunt puţini este pentru că majoritatea nu ştiu nici măcar ce pasiuni au. Iar din cei care şi-au dat seama ce le-ar plăcea să facă, cei mai mulţi nu pun în practică aceste lucruri cu consecvenţă. Ăsta e unul dintre principalele motive pentru care oamenii nu-şi ating ţelurile.

3. Fii diferit! Dacă faci aceleaşi lucruri ca toţi ceilalţi, este greu să ai succes. Este important să găseşti o nişă şi să mergi pe ea. Acesta este modul în care vei fi observat şi vei obţine ceea ce vrei. Fie că este vorba de bani, relaţii sau un sentiment de implinire personală, cei care se comportă în acest mod le vor atrage cu siguranţă pe toate.

4. Nu mai amâna. Începe acum! Există mai mulţi factori care fac succesul posibil atât în plan profesional, cât şi în viaţa privată, dar cel mai important este să faci cev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 52 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 31 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°