Într-un amplu interviu acordat portalului de ştiri ungar hvg.hu, liderul UDMR Kelemen Hunor susţine că ar fi preferat ca formaţiunea sa să fie la guvernare, dar nu a căzut de acord cu coaliţia câştigătoare a alegerilor, în ciuda unui acord de principiu la care s-a ajuns înaintea votului din 9 decembrie. “Câştigătorii au impus condiţii pe care nu le-am putut accepta”, a precizat liderul UDMR, afirmând că USL nu a dorit schimbarea articolului 1 din Constituţie, potrivit căruia România este un stat naţional şi indivizibil.
Vizibil iritat, Kelemen Hunor a spus în cadrul interviului menţionat mai sus că România nu este stat naţional, ci în cel mai bun caz “dorinţa supremă a unei stări a unor politicieni”, adăugând apoi că printre cei care s-au opus acestei modificări a Constituţiei au fost liderul liberal Crin Antonescu şi “tumoarea canceroasă” a politicii româneşti, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
Articolul 1 din Constituţia actuală a României prevede, la alineatul 1, că “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
UDMR a cerut ca articolul 1 (1) să aibă următorul cuprins: “România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Iar Kelemen Hunor a ţinut să-şi confirme agresivitatea declarând la portalul de ştiri ungar hvg.hu că politicienii români nu au totală încredere că România este ţara lor, la 68 de ani de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Apoi s-a considerat îndreptăţit că completeze: “Constituirea naţiunii române nu a început în secolul al XVIII-lea, eu cred că mai degrabă la începutul secolului al XX-lea”.
Este cât se poate de limpede că asemenea puncte de vedere insolente nu pot rămâne fără replică. Iar primul care a reacţionat, sperăm că nu şi ultimul, a fost preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, care a declarat pentru ager