Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de cereri de ajutor public judiciar depuse la Tribunalul Vrancea

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 8 ianuarie 2013 ·

Numărul justiţiabililor care au solicitat ajutor public judiciar în anul ce tocmai a trecut, adresându-se Tribunalului Vrancea, a crescut. Potrivit datelor înregistrate în evidenţele acestei instanţe de judecată, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 33 de cereri de ajutor public judiciar, din care au fost admise 24. „Dintre cele admise una a vizat scutirea de la plata onorariului executorului judecătoresc, două au privit scutirea de la plata onorariului expertului, iar restul au avut ca obiect scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru“, a declarat Carmen Danţiş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

În anul 2011 au fost înregistrate 21 de astfel de solicitări, dintre care 15 au fost admise, iar în 2010 au fost înregistrate 17 solicitări, dar au corespuns cerinţelor legale numai 16, în materie civilă şi comercială.

De ajutorul public judiciar pot beneficia persoanele care nu au venituri sau au venituri insuficiente, precum şi orice persoană fizică cu domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene care îndeplineşte criteriile. Acest ajutor poate fi acordat inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. De asemenea, se acordă ajutor atât în cauzele civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, excepţie făcând cauzele penale.

OUG 51/2008 prevede că ajutorul judiciar se poate acorda separat sau cumulat, fără a putea depăşi într-o perioadă de un an suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea. În cazul în care procesul va fi pierdut, există posibilitatea să fie restituite sumele primite ca ajutor. Aceste lucruri îi sunt puse în vedere solicitantului chiar în momentul depunerii cererii.

Ministerul Justiţiei poate oricând să facă verificări

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°