* Termenul este mult prea optimist, spun surse din piaţă
Acest an este foarte important pentru Nuclearelectrica SA întrucât Guvernul şi-a propus să listeze compania la Bursa de Valori Bucureşti la finele acestui trimestru.
Conducerea Nuclearelectrica ne-a declarat: "Contractul se află în curs de negociere cu Sindicatul selectat pentru intermedierea ofertei publice primare de acţiuni noi, ce vor fi emise de companie, în baza Hotărârii Guvernului nr. 39/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Nuclearelectrica. Potrivit angajamentelor asumate de România prin Scrisoarea de Intenţie către FMI din data de 12 septembrie 2012, privatizarea societăţii prin vânzarea a 10% din capitalul social al Nuclearelectrica SA (în urma unei majorări de capital) este estimată să fie finalizată la sfârşitul trimestrului I al acestui an".
Surse din piaţa de energie susţin că, cel mai probabil, trimestrul I este un termen mult prea optimist pentru oferta publică primară a Nuclearelectrica întrucât Ministerul Economiei a reuşit abia la finele anului trecut să selecteze intermediarul listării Nuclearelectrica. În vară, ministerul a modificat caietul de sarcini pentru organizarea licitaţiei, pentru a atrage mai mulţi participanţi.
Muşat & Asociaţii a fost selectată de Ministerul Economiei pentru a furniza consultanţa juridică în intermedierea listării Nuclearelectrica. Intermediarul selectat de autorităţi este consorţiul format din SSIF Swisscapital (lider de sindicat) şi BT Securities.
Listările companiilor energetice au fost amânate în mod repetat din 2008 şi până în prezent. Au fost modificate, în consecinţă, şi angajamentele asumate faţă de FMI. În afară de Nuclearelectrica, Guvernul s-a angajat să mai privatizeze prin Bursă companii precum Romgaz, Hidroelectrica sau Complexul Oltenia. La Transgaz este asteptată realizarea ofertei secundare