Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul local Alba Iulia a majorat impozitele pe clădirile persoanelor juridice. Taxele pentru proprietăţile persoanelor fizice, la fel ca în 2012

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Consilierii a aprobat propunerea primăriei privind majorarea impozitelor şi taxelor locale care vor fi plătite de contribuabili în anul 2013. Astfel, de anul viitor se va plăti impozit mai mare pe clădiri de către persoanele juridice, cu aplicarea cotei de 1,5%, în loc de 1%, cât a fost până acum. Impozitele pe proprităţile persoanelor fizice au rămas la fel ca în 2012.

Consiliul local a mai stabilit că impozitele pentru vehiculele înregistrate se calculează diferenţiat, în funcţie de capacitatea cilindrică. Impozitele pentru imobilele deţinute de persoanele fizice rămân neschimbate.

„Având în vedere că în ultimii trei ani impozitul şi taxa pe clădirile deţinute de persoane juridice care au efectuat reevaluarea clădirilor a fost de 1% şi deoarece impozitul în cote procentuale nu se indexează, propunem ca, începând din 1.01.2013, impozitele şi taxele să revină la 1,5%”, au susţinut reprezentanţii Primăriei în proiectul de hotărâre adoptat în luna decembrie

„Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice care au efectuat reevaluarea clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de inventar rezultate în urma reevaluării şi înregistrate în contabilitate”, se afirmă în hotărârea adoptată de consilierii locali.

Modificarea modului de calcul la impozitele pe vehicule înregistrate este susţinută prin prevederile Legii 209/13.11.2012, de modificarea Codului fiscal. „Începând cu 1.01.2013, impozitul se calculează ca şi la mijloacele de transport (vehicul) înmatriculate, respectiv în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu suma cuprinsă astfel:

- vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică mai mică de 4.800 cmc: 3 lei pe an

- vehicule înregistrate cu capacitate cil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°