Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sume mulţumitoare pentru ianuarie şi februarie, în sectorul sanitar

Publicat in Gazeta Noua, luni 7 ianuarie 2013 ·

Furnizorii de servicii medicale semnează în această perioadă acte adiţionale la contractele negociate anul trecut cu CJAS, sumele fiind în măsură să asigure, după cum consideră reprezentanţii CJAS, o bună funcţionare a sistemului.

Medicii de familie, reprezentanţii spitalelor, ai laboratoarelor, furnizorii de dispozitive medicale, farmaciştii etc. stau la rând în aceste zile să încheie acte adiţionale pentru lunile ianuarie şi februarie, la contractele semnate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate anul trecut.

„Avem o filă de buget bună”, a declarat directorul pentru relaţii contractuale al CJAS, Sorina Oancea.

Asta înseamnă că spitalele vor avea fonduri care le asigură funcţionarea, vor exista în continuare liste de aşteptare la dispozitivele medicale, dar se vor putea rezolva situaţiile grave, laboratoarele vor răspunde solicitărilor nu doar în primele zile din lună etc. Lucrurile stau atât de bine încât o veste bună este că în judeţ rămâne acelaşi număr de paturi pentru care se poate încheia contract, adică nu se mai operează reduceri, deşi aproape toate spitalele au înregistrat în 2012 servicii peste contract şi au dovedit că pot semna pentru servicii de valori cu mult mai mari decât ce li se oferă.

Negocierea noilor contracte se va realiza, foarte probabil, de-abia în martie. Unul dintre obiective pentru viitoarele contracte este creşterea sumelor pentru îngrijirile la domiciliu.

„Sperăm ca pentru îngrijirile medicale la domiciliu să primim mai mult decât anul atrecut, pentru că am solicitat să nu se mai ţină cont de istoric, iar acest sector are potenţial să se dezvolte, având în vedere listele de aşteptare”, a mai spus Oancea.

În 2012, numai patru furnizori de servicii medicale de îngrijire la domiciliu au avut contracte cu CJAS, pe sume deloc de invidiat. Chiar mai rea decât situaţia lor a

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum o ora
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum o ora
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,3% în noiembrie 2024, la 5.388 lei, faţă de luna octombrie 2024. Cele mai mari salarii au fost în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net, în noiembrie 2024, a fost 5.388 lei, în creştere cu 120 lei (+2,3%) faţă de luna octombrie 2024. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţi

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Premierul britanic Keir Starmer se află în prima sa vizită în Ucraina, unde va semna cu Zelenski un tratat pe 100 de ani

News.ro acum o ora
Premierul laburist Keir Starmer a sosit joi în Ucraina, în prima sa vizită de când a preluat conducerea guvernului de la Londra, pentru a promite mai multe arme şi sprijin britanic pentru următorii 100 de ani, în timp ce războiul împotriva forţelor

Rabla pentru sobe 2025. Când începe programul și câți bani vor primi românii

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea primi 10.000 de lei subvenție pentru a-și schimba soba Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN când începe programul „Rabla pentru sobe”. Românii vor putea primi 10.000 de lei subv

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani

Botosani News acum 22 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, joi, valabil până la ora 12:00, pentru o parte din județul Botoșani. Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni,

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
joi

-5°/-0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°