Textele antice se refera atat de frecvent la vise, incat este probabil ca si omul preistoric sa fi visat.
In orice caz, descoperirile arheologice arata ca, in timpul dinastiei a X-a, cu peste patru milenii in urma, egiptenii credeau ca visele pot prevesti viitorul si chiar isi facusera un indreptar tematic.
Visul celor sapte vaci
Textul Vechiului Testament se refera de mai multe ori la vise, cel mai notoriu fiind acela al faronului care visase sapte vaci grase inghitite de sapte vaci slabe. Dupa ce le-au inghitit pe cele grase, acestea tot slabe au ramas.
Prezicatorul Iosif, care era un fel de consilier pentru visele faraonului, i-a prevestit ca vor veni sapte ani imbelsugati, urmati de sapte ani secetosi, cu foamete mare. Prezicerea s-a implinit si a ramas in legenda.
In Grecia Antica, Socrate definea visul ca fiind o stare unde se implinesc si devin realitate dorintele jenante sau rusinoase din timpul zilei. Mai tarziu, Hipocrate a lansat ideea ca, prin vis, corpul isi exprima suferintele si a incercat sa foloseasca visele pentru a descoperi in ce zona sufera corpul si a pune astfel diagnosticuri.
In anul 590, papa Grigore cel Mare a incercat sa sistematizeze cunostintele in materie, elaborand o lucrare, destinata sa grupeze visele in trei categorii: cele provocate de foame sau opulenta, cele de origine diabolica si cele de provenienta divina.
Din punctul lui de vedere, numai acestea din urma trebuiau tolerate de credinciosi, iar primele doua se cuvenea sa fie evitate prin post si credita.
Cercetarile mai noi
In Evul Mediu au abundat cercetari pe tema viselor, dar toate erau lipsite de temei sau tendentios subordonate dogmelor religioase. Abia in 1886, W. Robert incearca o abordare relativ stiintifica, sustinand ca visul este un proces necesar pentru a mentine
