Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRF pregăteşte o nouă reformă în fotbalul românesc

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 8 ianuarie 2013 ·

Cei care conduc fotbalul românesc plănuiesc ca la prima şedinţă a Adunării Generale să propună un nou sistem competiţional, unul cu mult mai mulţi participanţi ca acum. Măsura de reducere a numărului de echipe nu va fi pusă niciodată în aplicare din cauza faptului că ar fi în contradicţie cu măsurile UEFA şi FIFA, care sporesc numărul de participanţi la turneele continentale şi mondiale. În plus, un număr mai mic de echipe înseamnă mai puţini bani intraţi în conturile FRF din partea cluburilor afiliate. Astfel, dacă propunerea va trece, sistemul competiţional va fi schimbat încă din sezonul viitor. La Liga I vor fi tot 18 participante. Acest număr se păstrează deoarece LPF are deja un contract semnat cu televiziunile pentru transmiterea meciurilor, iar sumele care intră în contul cluburilor sunt uriaşe. Schimbările mari se vor produce în eşalonul secund, acolo unde vor fi două serii a câte 18 echipe.

În aceste condiţii, din Liga a 3-a vor promova la finalul acestui campionat ocupantele primelor două locuri din fiecare serie. Din vară, meciurile din Liga a 2-a se vor juca sâmbătă după-amiază, astfel încât echipele să poată face o parte din deplasări chiar în ziua jocului. O situaţie mai delicată se va regăsi la nivelul ligii a 3-a. Felul în care vor fi organizate seriile depinde foarte mult de reorganizarea teritorială ce va avea loc la nivel administrativ în acest an. Dacă Guvernul va desfiinţa cele 42 de judeţe şi vor fi formate 8 regiuni distincte, fiecare regiune va avea un campionat propriu, care va însemna, în realitate, o serie de Liga a 3-a. Dacă reforma administrativă nu va fi înfăptuită, cele 120 de echipe vor fi împărţite în 6 serii a câte 20 de echipe, urmând să promoveze ocupantele primelor două locuri din fiecare serie. Vor retrograda ultimele cinci clasate, plus încă două echipe de pe locurile 15.

Efectele reformei fotbalistice vor ajung

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 58 minute
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 58 minute
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 10 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 7 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 3 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 3 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 5 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°