Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Concertele anului 2013

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

De la rock şi heavy metal până la ritmuri romantice, România va fi şi anul acesta gazda unor artişti internaţionali de renume, precum Rammstein, Roger Waters şi Patricia Kaas.

Încă de anul trecut, oferta concertistică pentru 2013 se anunţa mai mult decât incitantă, cu nume mari ce urmează să concerteze pentru prima dată în faţa publicului roman şi cu staruri ale muzicii ce revin la Bucureşti.

Trupa Depeche Mode revine pentru a doua oară în România, iar Roger Waters, co-fondator al celebrei trupe Pink Floyd, aduce în premieră în România una dintre cele mai grandioase producţii rock din istorie, „The Wall“. Acestora li se alătură celebrul tenor Andrea Bocelli, iar oferta este completată de numeroase spectacole şi festivaluri.

Cel care va deschide seria marilor concerte în Capitală va fi celebrul chitarist Slash, fost membru al trupei Guns N’ Roses, care va urca pe scena de la Sala Palatului pe 5 februarie alături de Myles Kennedy şi The Conspirators. Concertul face parte turneul de promovare a albumului „Apocalyptic Love“. Slash, pe numele său real Saul Hudson, este unul dintre cei mai influenţi chitarişti din istoria rockului. Cu o carieră de peste 30 de ani, Slash a devenit celebru alături de Guns N’ Roses, dar are colaborări cu artişti de renume precum Michael Jackson, Lenny Kravitz, Rihanna şi Fergie. Preţul biletelor pentru concertul de la Bucureşti porneşte de la 100 de lei şi ajunge la 360 de lei (categoria VIP).

Romantismul se regăseşte şi el pe lista concertelor lui 2013. Pe 15 februarie, trupa Bad Boys Blue vine la Cinema Patria, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. Chitaristul trupei Dire Straits, Mark Knopfler, va concerta, pe 25 aprilie, la Sala Palatului.

Luna mai deschide seria celor mai aşteptate concerte. Trupa britanică Depeche Mode revine la Bucureşti, pe 15 mai. Concertul va avea loc pe Arena Naţională şi va beneficia de o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°