Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii cu 25 de ani vechime cer normă de 16 ore

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Cadrele didactice care doresc să se revină la normarea de 16 ore de predare pe săptămână pentru profesorii cu gradul I, cu peste 25 de ani vechime la catedră, au posibilitatea să semneze o petiţie on-line. Dascălii sunt invitaţi să voteze şi să semneze la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie/36340145. Pe acelaşi site, cadrele didactice mai pot cere dreptul de pensionare cu 3 ani sub vârsta standard prevăzută de lege, fără diminuări financiare. Profesorii consideră că după anularea normării la 16 ore de predare pe săptămână, calitatea învăţământului a avut de suferit, iar numărul posturilor din sistem a scăzut.

Potrivit Legii Educaţiei din 2011, cadrele didactice cu gradul didactic I şi peste 25 de ani vechime au pierdut dreptul de a avea norma didactică de 16 ore de predare, ei trebuind să predea câte 18 ore ca toate celelalte cadre didactice. Norma de predare este însoţită de multe alte activităţi pe care cadrul didactic le prestează în afară de activitatea de la catedră, iar la obiectele de examen acestea trec cu mult peste cele 8 ore de muncă luate în calcul. Aceste activităţi constau în perfecţionări, realizări şi corectări de lucrări, teste, teme, consultaţii gratuite la clasă, activităţi extraşcolare şi extracurriculare şi multe altele.

Semnatarii acestei petiţii susţin că numărul de 16 ore de predare este necesar mai ales pentru cadrele didactice care predau materii de examen atât la şcoala gimnazială cât şi la liceu. „Ţinând cont de faptul că în învăţământ uzura sistemului nervos este infinit mai mare decât în alte domenii şi că activitatea unui cadru didactic din învăţământul primar, gimnazial sau liceal este mult mai dificilă pentru persoanele de 60 – 65 de ani, propun revenirea dreptului de pensionare în învăţământ cu 3 ani sub vârsta standard de pensionare. În legile precedente erau aceste prevederi legale şi prin anularea lor s-a mi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°