Polonia, cea mai mare economie est-europeană şi singura din UE care a evitat recesiunea de la începutul crizei, sfidează iar criza, cu banca centrală anunţând că a venit timpul sfârşitului austerităţii. Iar într-un moment în care zona euro şi alte părţi din Uniune apasă pe pedala reformelor şi reducerilor de cheltuieli şi se pregătesc de impactul recesiunii, oficialii polonezi se laudă cu o "încetinire perfectă" în locul unei prăbuşiri.
Polonia şi-a redus deficitul bugetar cu mai mult de patru puncte procentuale în doi ani, iar una din urmări este că avansul economic a încetinit dramatic, la doar 1,4% în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, în condiţiile în care cererea internă scade în tandem cu criza din zona euro, cea mai mare piaţă pentru exporturile poloneze, scrie Financial Times.
"Dar ritmul consolidării bugetare încetineşte, ceea ce va aduce economiei aer de respirat. Nu încurajăm ministerul de finanţe să continue cu consolidarea fiscală excesivă", a declarat pentru publicaţia britanică guvernatorul băncii centrale Marek Belka.
Deficitul bugetar al Poloniei s-a cifrat la aproape 8% din PIB în 2010, umflat de criză şi de creşterea substanţială a cheltuielilor necesare pentru a absorbi fondurile structurale europene. Deficitul a ajuns, la sfârşitul anului trecut, probabil la 3,4% din PIB.
Spre deosebire de ţări din zona euro precum Grecia şi Portugalia, Polonia nu se luptă să-şi recâştige credibilitatea pe pieţele financiare. Costurile de finanţare ale statului european au ajuns în ultimele săptămâni la niveluri reduse record.
De asemenea, deşi creşterea economică încetineşte, economia nu se confruntă cu dezechilibre periculoase. Datoria publică şi cea a sectorului privat nu sunt excesiv de mari, sistemul bancar este solid, iar şomajul, deşi în creştere, nu este o problemă catastrof