Peste 500 de Scorpioni galbeni din Timişoara (Batalionul 2 Manevră “Yellow Scorpions”) pleacă în Afganistan.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au participat marţi, 8 ianuarie, la Timişoara, la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii din Afganistan a Batalionului 2 Manevră “Yellow Scorpions” (Scorpionii galbeni). “Este un moment emoţionant, înălţător, aici, la Timişoara, unde peste 500 de bravi militari ai naţiei române, o naţie mândră şi demnă, pleacă în cel mai periculos loc din lume. Şi-au asumat această responsabilitate cu mândria de a fi român şi cu demnitatea ostaşului de a-şi face datoria atunci când naţia i-o cere”, le-a spus celor prezenţi la ceremonie ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Ministrul Mircea Duşa le-a transmis militarilor care pleacă în Afganistan că îi va susţine şi le va asigura condiţiile necesare îndeplinirii misiunilor: “noi, românii, şi eu, în primul rând ca ministru, suntem obligaţi să facem eforturi deosebite şi le vom face în aşa fel încât dumneavoastră să aveţi asigurate condiţiile materiale şi financiare în vederea îndeplinirii misiunii pe care o aveţi. Ca ministru al Apărării vă doresc, în preziua plecării dumneavoastră în misiune, să vă întoarceţi sănătoşi acasă şi vă urez sănătate, succes şi, pentru că suntem la început de an, tradiţionalul La mulţi ani!”.
La festivitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, judeţene şi ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare, familiile şi rudele militarilor Batalionului 2 Manevră “Yellow Scorpions”. Militarii Batalionului 2 Manevră “Yellow Scorpions” vor îndeplini în zona de responsabilitate din Provincia Zabul, timp de şase luni, misiuni menite să asigure un climat de securitate oportun transferului responsabilităţilor către forţe