Incine-rările sunt rare, este adevărat. Ele constă destul mult, pe de-o parte, şi nu sunt văzute cu ochi buni chiar de toţi.

Dar dacă se adaugă puţină nesimţire de „jurnalişti de televiziune românească mai ales de ştiri”, rezultatul va fi unul memorabil, din care vor ieşi prost cei care nu pot gândi normal, precum şi cei care joacă veşnicul rol de „idioţi utili”.

Dar cei care pot gândi normal, sine ira et studio / fără ură şi partinire, au detectat un val de atacuri la adresa BOR pentru un motiv pueril: că nu a permis o slujbă de îngropare a marelui regizor. S-au dezlănţuit ateii agresivi de serviciu, dar şi alte fiinţe umane, care ar fi bine să se gândească mai bine la următoarele:

Statul laic vrea să se asigure că omul nu moare în condiţii suspecte. Dacă decesul nu este suspect – pentru că în acest caz devine necesară o analiză medico-legală de stabilire a cauzelor decesului – atunci administraţia locală va elibera certificatul de deces; va oferi – la cerere şi un ajutor de înmormântare, or va efectua această operaţiune dacă nimeni nu revendică cadavrul. Rostul statului laic se rezumă la atât.

Credinţa religioasă o ai sau nu, dar dacă o ai, nu poţi să o accepţi doar pe jumătate, pe sfert sau într-un alt procent. Ea este una şi nu poţi decât să o recunoşti, chiar dacă nu întotdeauna respecţi preceptele credinţei. Dar, în orice religie, credinţă, moartea este un lucru foarte serios şi nu se negociază. Cu atât mai mult aici nu se poate negocia, deoarece moartea reprezintă o ultimă întâlnire a omului cu întreaga sa dimensiune de credinţă.

Însă, şi dacă eşti credincios, şi dacă nu eşti, legea îţi permite ca, odată ce există certificatul de deces, să înmormântezi religios cadavrul, sau să îl incinerezi, sau să îl donezi facultăţii de medicină pentru disecţii, ori să încerci să vezi dacă se pot dona organele celui decedat. Iar în unele cazuri, un