Ediţia din acest an a Festivalului internaţional va avea loc între 8 şi 10 februarie.
Staţiunea Bálványos se pregătește de o nouă ediție a Festivalului Pomana Porcului, eveniment ce va avea loc între 8 și 10 februarie, lucrându-se deja intens la organizarea acestuia.
Primarul comunei Turia, Daragus Attila, a declarat că la Festival vor participa mai multe echipe noi, atât din țară cât și din străinătate – Ungaria, Slovacia și Croația. În plus, se pare că vor veni și oaspeți din Serbia, ca observatori pentru o viitoare participare.
„Jumătate dintre echipele care vor veni la Festival și vor intra în concursul preparatelor tradiționale din carne de porc se vor afla pentru prima oară la Bálványos, astfel că vom avea, în premieră, echipe reprezentante ale Dobrogei – din Constanța, Maramureșului, precum și o echipă din Sălaj”, a spus Daragus Attila.
Potrivit acestuia, Festivalul din acest an va oferi și un spectacol de muzică și obiceiuri populare, pe scenă urmând să urce mai multe ansambluri folclorice din Mureș, Harghita și Ungaria. În plus, printre invitați se vor număra și reprezentanți ai turismului din Praid, urmând să aibă loc și o serie de conferințe pe tema turismului și promovării acestuia.
În ceea ce privește turismul din această perioadă, Daragus Attila susține că ultimele zile au fost foarte pline la Bálványos, aici venind grupuri întregi de machedoni care au sărbătorit Crăciunul pe stil vechi, după ce în perioada Revelionului s-a lucrat cu circuit închis, 170 de persoane din cinci țări ocupând toate locurile de cazare din stațiune. În plus, rezervăzile pe săptămânile următoare arată un grad de ocupare de 50%, ceea ce este foarte bine pentru această perioadă a anului.
Ediţia din acest an a Festivalului internaţional va avea loc între 8 şi 10 februarie.
Staţiunea Bálványos se pregătește de o nouă ediție a Festivalului Pom