Polițiștii de la Secţia 14 din sectorul 4 din Capitală fac cercetări cu privire la cererea depusă la instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu. Poliţiştii s-au sesizat cu privire la un eventual fals, dar şi în urma unei înştiinţări a jurnalistului Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în mod fraudulos în înregistrarea acţiunii la Judecătoria Sectorului 1, potrivit Mediafax.
Ulterior demersurilor de la Secţia 14, Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, la prânz, că s-a sesizat din oficiu şi face cercetări referitoare la posibila săvârşire a unor infracţiuni de fals în cazul cererii de stabilire a paternităţii depuse pe 4 ianuarie la Judecătoria sectorului 1 de un bărbat care s-a recomandat drept Vasile Rotaru, fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu.
"Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la posibila folosire frauduloasă a unor date personale în cadrul unei cereri de stabilire a paternităţii aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, Poliţia Capitalei face următoarele precizări: La nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti nu a fost primită până la acest moment nicio sesizare din partea instanţei de judecată sau a vreunei persoane cu privire la acest aspect", se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Poliţia Capitalei precizează însă că "a luat act de informaţiile existente în spaţiul public, demarând în acest sens o serie de verificări, în urma cărora poliţiştii bucureşteni s-au sesizat din oficiu şi desfăşoară, sub supravegherea procurorului, cercetări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de fals în declaraţii şi fals privind identitatea".
Pe rolul instanței au fost a depus două cereri în numele jurnalistului. Instanţa a înregistrat, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al regizorului (care are termen de judecată în 5 februa